Scrisul

Intotdeauna scrisul m-a ajutat sa trec cu bine peste toate suferintele. M-a eliberat de lucrurile nespuse. M-a facut sa transform uratul in poveste, raul in mister si nenorocirea in noroc. Am intors pe dos fiecare gand, fiecare gest, umplandu-le de lumina si culoare. Dar sau blestem, ii cer acum scrisului sa vina inapoi la mine, cand am atata si atata nevoie de el. Sa ma spele, sa ma curete, sa ma vindece. Sa imi fie pansament, sa imi fie leac. Sa imi fie mama si tata, sora si frate. Sa imi dea putere, curaj, dar mai ales sa imi dea inapoi linistea. Ma gandesc ca pentru suflet scrisul e ca un soare dupa furtuna. Sau cum e ploaia pentru un lan de grau secat de atata caldura. Of, mi-e sete de liniste ca dupa un drum lung prin iad. Si stiu ca drumul meu e mult mai lin, mult mai scurt si poate mult, mult mai putin anevoios. Dar iadul e pe pamant si are gust de otrava. Te starpeste de incredere. Iti fura pana la ultima dorinta si te lasa fara nicio pofta. Iti fura culorile, mirosurile si te lasa inecat intr-un intuneric interior in care ai senzatia ca o sa putrezesti o vesnicie si mai mult.