Si uite ca ne-au pus si masca

Si uite ca ne-au pus si masca.

Noroc ca intre noi sta o lume intreaga, nu doar un virus. Nu doar ploaia. Nu doar cerul innorat si toate stelele lui grele. Intre noi sta o lume intreaga iubitule. Si ani din viata stau intre noi. Care-i problema atunci? Ca sta in noi chiar cea mai mare iubire pe care a vazut-o Pamantul, cu ochii lui batrani. Si uite ca ne-au pus si masca. Nici de imbratisat nu ne mai lasa. Ha! Dar pe noi viata nu ne-a lasat niciodata sa ne imbratisam. Ne-au furat sarutarile? Nu. Nu le-am avut nicicand…ori poate doar furate!

Si uite ca ne-au pus si masca. Pacat ca intre noi sta o lume intreaga, nu doar un virus. Cand ploua imi simti pe buze lacrimile, ploua tot dorul ala din strabuni. Ca tot se intreaba toti ce e in neregula cu noi. Pai uite…ne-au pus si masca. Iar dorul ce il port din tata in fiu si din sange in sange nu mai are cum sa iasa din inima prin zambete. Ca nu le mai vezi, nu le mai vad.

Mi-e dor de zambetul tau ca de-o imbratisare.

PS: Stiu ca nu ai voie sa imi atingi mainile, ne-au furat si asta. Dar eu te imbratisez cu sufletul de cand ma stiu, de cand te stiu. Dintotdeauna.

Al 7lea an

Ma intreb uneori…daca ai stii cata durere ai lasat in urma pe pielea mea, ai mai lua-o de la capat?

Ai mai fi zambit atunci cand pur si simplu nu trebuia sa zambesti? In lumina sumbra a acestei informatii, m-ai mai fi privit atunci in ochi? Sau ti-ai fi intors capul complet, de teama sa nu ma strivesti cu tristetea ta? Cu neputinta? Cu dorinta aia care iti transforma chipul?

Stiu, n-are niciun sens sa ma intreb in toiul noptii ce-ar fi fost daca ar fi fost altfel. Dar vezi tu…cand tot ce ti-a ramas e un mare semn intre coaste, o mare cicatrice pe dinauntru, n-ai cum sa nu vrei sa intelegi de ce.

De ce naiba te-ai mai uitat in ochii mei daca stiai ca n-ai sa poti sa ii faci sa zambeasca?

De ce nu ti-ai vazut atunci de drum? Ori poate a doua zi..ori poate al 7lea an…

Sa te opreasca

Sa te opreasca naibii cineva. Sa zica stop. Gata. Ajunge. Pana aici. Nicio secunda in plus. Niciun pas inainte. Fara fericire furata de la altii. Fara secunde ascunse. Fara durerea din toate asteptarile de pe toate peroanele din toate garile din toate orasele din toata tarile din lumea aceasta mare. Termini acum cu toate iertarile si scuzele si lacrimile mocnite trimise intr-un colt de scara ori pe o trecere de pietoni.

Lasa toti strainii sa fie ai lor si alor lor ca nu-s ai tai. Nu-s ai tai sa ii strangi in brate. Hoato! 

Sa arunce cu pietre in tine cine n-a inchis o clipa intr-o lacrima si n-a ascuns-o pentru totdeauna in suflet. Cine naiba sa te opreasca? Nu vezi ca toti isi cauta si te cauta si se cauta?

Nu mai vedeti niciunul bine. Niciunul din voi nu mai puteti sa va priviti in ochi. Sau in oglinda. De parca n-ati fi voi, tot voi. De parca n-ai fi tu, tot tu. De parca toate iubirile si toate lacrimile si toate povestile astea n-ar fi povestile tale.

Da. Fix ale tale.

Hoato!

Ce bine ca ai plecat

Tu stii ca mi-ai spus intr-o zi sa nu mai visez?

Am crezut ca ai dreptate si te-am ascultat.

Mi-am inchis toate visurile intr-un geamantan si praful s-a asezat pe el. Pana-ntr-o seara friguroasa cand am privit in jurul meu. Nici tu nu mai erai. Nici visurile mele. Mi s-a oprit inima in loc de teama ca nu mai am nimic. Apoi am vazut un colt negru. Era geamantanul meu. Prafuit si jerpelit, dar continea cea mai mare comoara. Pe mine. Acolo stateau visurile mele si ma asteptau cuminti. L-am deschis si muzici colorate au inceput parca sa danseze. Iubiri pierdute, ori niciodata intalnite. Calatorii si aventuri nescrise si nepovestite si neintamplate. Erai si tu iubitule pe acolo. Imi tineai capul pe piept si cantai usor usor in timp ce imi mangaiai genunchiul drept. Iar eu aveam ochii mari si plini de speranta.

Tu stii ca mi-ai spus intr-o zi sa nu mai visez?

Ce bine ca ai plecat iubitule. Ce bine ca ai plecat.

Te-as presara

Te-as presara peste diminetile mele ca pe un praf de zori de zi racoros. Asa cum sta roua pe frunze as vrea sa imi stai intr-o imbratisare lunga. 

Te-as presara si printre soaptele de noapte buna, sa ma saruti incet pe ochi si sa nu fie nevoie sa imi spui ca ma iubesti. Iubirea ta sa se simta. In mana aia care ma trage mai aproape de tine. In gura care o cauta pe a mea. 

Te-as presara in noapte ca pe un praf de stele si de somn dulce. In bratele tale dorm usor, pentru ca inima mea o aude pe a ta si stie.

Cum ce stie? Stie tot iubitule. Inimile noastre stiu totul, inca dinainte sa deschidem ochii. Pentru ca nu e stiinta mai exacta ca simtirea, in haosul ei de nedefinit. In haosul nostru.

Dar ce suntem noi doi? 

Nici Dumnezeu nu mai stie…

Poate un dor nemarginit care odata adus la un loc, transforma nimicul in tot si imposibilul in iubire. Multa, multa iubire. 

Te-as redesena

De fapt da…scriu. Mult. In fiecare zi. Uneori in gand. Alteori cu mainile…

pe pielea ta.

Alteori, doar cu buzele.

Ti-as scrie rauri de cuvinte, stii? Munti si vai intregi. Daca as putea, ne-as redesena in cuvintelea astea. Te-as face pe tine exact asa cum esti. Ce straniu nu? Cine te-a mai iubit pe tine asa? Fara sa ceara o virgula in plus? Fara sa puna un punct? Ori o pauza mai lunga intre liniile spatelui?

Eu te-am iubit in toate formele. Fericit. Trist. Disperat. Si te-am stiut chiar atunci cand n-ai vrut sa te stiu. Inca o fac. 

Iti scriu. Da. Tu tii ochii inchisi iar eu iti rescriu   carari necunoscute pe drumul acela de tara, intr-o curte lunga cat vezi cu ochii, plina de meri. Mi-ar placea sa stam o data in curtea aia, doar sa iti aud vocea si sa simt mirosul ala de iarba proaspata si aer tare. Un pic rece, un pic cald. 

Of… Am uitat ceva. Tu desenezi asa frumos. Nu vrei sa imi faci un curcubeu deasupra mintii? Vreau un cer senin si soare si ploaie si culori. Multe culori. 

Bine, as vrea…

Bine, de fiecare data cand vad luna ma gandesc la tine. Stii tu de ce, pentru ca atunci cand nu apare inseamna ca nu am vorbit destul. Cum cu cine. Cu inima ta. Daca inima mea nu vorbeste indeajuns cu a ta, nici cerul mintii mele nu mai simte luna. 

As vrea sa imi fii si dimineata si pranz si seara. Dar nu-mi ramane decat sa iti multumesc ca ai atat de mult soare in tine, incat nici macar cea mai intunecoasa  zi a sufletului meu nu ramane lipsita de culoare.

Bine, ma gandesc la tine mereu, nu doar cand vad luna. Recunosc.

As vrea sa imi fii cu totul o zi, o noapte, o vara, apoi o iarna, si iar o vara, si iar…si iar, pana cand m-as satura de tine. Sa nu mai vreau sa te mai simt in marea din inima mea. Da, stiu. Nu m-as satura niciodata de tine, incercam doar sa te pacalesc sa ma lasi sa iti fiu o viata intreaga. Ce sa iti fiu? Ce vrei tu. 

Eu m-am nascut asteptandu-te

Eu m-am nascut asteptandu-te. Si tot asteptandu-te, am devenit o asteptare a ta. Am asteptat intai sa te gasesc. Apoi am inceput sa te descopar. Sa simt fiecare bataie a inimii tale ca pe a mea. Sa iti caut fiecare gand, chiar si pe cele mai adanci.

Am inceput sa iti iubesc temerile si zambetele. A venit apoi ziua in care am inteles ca te iubesc cu totul. Cu visurile grele si noptile reci, cu pasiunile si nebuniile tale. 

In ziua aceea am inteles ca te iubesc pentru ca m-ai durut ca o coasta rupta si incinsa de fier. Si ploaia a venit in ziua aceea. Si iarna o data cu ea.

Eu m-am nascut asteptandu-te si tot asteptandu-te voi muri.

M-am regasit

Draga prietena,
Mi-am regasit sufletul in trupul sau, in milioane de feluri. Dar n-a putut sa mi-l primeasca asa cum uneori un corp bolnav nu primeste o inima noua, oricata nevoie ar avea de ea.
Acesta e motivul pentru care am tacut. Am tacut ore, zile, luni, in speranta ca o sa uite ca sufletul meu s-a pierdut prin mintea lui si in zambetul lui.
N-am stiut ca timpul mi-a pus riduri pe fata in timp ce visam sa imi plimb talpile pe dusumeaua lui calda. Mi-a pus riduri de dor, eu asa le zic. De dor de sufletul acela pe care l-am auzit intr-o dimineata cum imi jura ca n-a mai fost nimic din ce-mi va fi. 
Dar sufletul s-a ascuns in trupul sau mult prea obosit de toata durerea pe care a adunat-o. I-am spus ca tine pe umerii sai firavi toata vinovatia planetei, dar n-a putut, n-a vrut, ori poate n-a stiut cum sa o lase jos.
M-a pus intr-o vitrina ca pe un bibelou scump si iubit, insa pe care nu poti decat sa il admiri.
Si draga mea prietena, iti spun cu tarie, eu nu eram de admirat. Eu eram de iubit, de imbratisat, de sarutat. Eram de tinut strans la piept pana cand sufletul lui s-ar fi regasit si el la mine in trup.
Dar n-am ramas decat cu riduri de dor si cu un suflet ratacit printre gandurile lui.
Asa ca draga prietena, eu iti doresc sa iti regasesti sufletul in trupul tau, ca mai apoi sa ai sansa de a iubi fara sa te pierzi. Iti doresc sa ai sansa de a iubi frumos, cald si viu. Asa cum orice iubire ar trebui sa fie…VIATA.

Sa te leg

As vrea sa te fac mica si sa mi te leg de suflet, sa te iau cu mine oriunde ma duc, mi-a zis intr-o dimineata. 

  
E mai rau de atat iubitule. Nu trebuie sa ma legi. Sunt nu doar in suflet, dar si in minte, pe piele, pe buze, si mai ales in cusca aia care iti tine inima. Iti curg prin vene. Inchide ochii si ai sa ma vezi cum iti spun noapte buna. Sau buna dimineata. Si am sa stau acolo atat cat ai sa ma vrei.