De mii de ani

De mii de ani nu te-am vazut. Cu imbratisarea asta mi-ai umplut toate cotloanele mintii. Toate rupturile si franturile si crapaturile sufletului. De mii de ani.

Tot de atat amar de timp mi-ai indulcit si sfartecat privirea. Dupa cum de mii de ani iti tot pofteste inima. Azi mai rece. Maine mai cald. De mii de ani de groaza. Sa nu mi te pierd. Sa nu ma pierd. Sa nu imi pierd…simtirea, mintea, iubirea. 

De mii de ani ai si tot ai si tot ai tot. Tot din mine. Tot cu mine. Tot pentru tine. Tot pe tine.

Mi-ai spus intr-o zi sa nu te judec. Sa nu judec sau sa nu iubesc voiai sa zici? De mii de ani ma tot intreb de ce. Si pana cand. Si cum. 

Cum e posibil ca eu, de mii de ani, sa te iubesc? 

“Ai sa te superi. 

Esti o proasta”, mi-ai raspuns.

Atat de proasta. De mii de ani.

Ce bine ca ai plecat

Tu stii ca mi-ai spus intr-o zi sa nu mai visez?

Am crezut ca ai dreptate si te-am ascultat.

Mi-am inchis toate visurile intr-un geamantan si praful s-a asezat pe el. Pana-ntr-o seara friguroasa cand am privit in jurul meu. Nici tu nu mai erai. Nici visurile mele. Mi s-a oprit inima in loc de teama ca nu mai am nimic. Apoi am vazut un colt negru. Era geamantanul meu. Prafuit si jerpelit, dar continea cea mai mare comoara. Pe mine. Acolo stateau visurile mele si ma asteptau cuminti. L-am deschis si muzici colorate au inceput parca sa danseze. Iubiri pierdute, ori niciodata intalnite. Calatorii si aventuri nescrise si nepovestite si neintamplate. Erai si tu iubitule pe acolo. Imi tineai capul pe piept si cantai usor usor in timp ce imi mangaiai genunchiul drept. Iar eu aveam ochii mari si plini de speranta.

Tu stii ca mi-ai spus intr-o zi sa nu mai visez?

Ce bine ca ai plecat iubitule. Ce bine ca ai plecat.

Palmele lipite

Tu stii ca eu te-am luat de mana atunci? Iti mai amintesti, iubitule? Te-am luat de mana si nici ca am mai putut sa mi-o separ de a ta. M-ai strans atat de tare la randul tau, ca ne-am lipit ca intr-o sarutare, deget de deget. Gand de gand. 

Uneori, incercand sa iti dezlipesti palma de a mea, lacrimi ne-au curs rauri. Atat de tare doare sa rupi carnea de carne. Asa ca am invatat sa mergem impreuna. In primele secunde a fost mai greu. Pana cand pasii nostri s-au sincronizat si spatele meu a inceput sa se indrepte, ca sa iti ajung la umar. Mi-am pus tampla de a ta iubitule, si inca o data, desi n-am vrut sa se petreaca, mintea mea s-a lipit de a ta. Gand in gand, impletite intr-un joc al carui calcul l-am pierdut.  Si ne-am lasat in voia lor.

Apoi, cum tampla mea stanga era lipita de tampla ta stanga, m-ai luat in brate. Mi-ai apropiat sufeltul de al tau iubitule. Si chiar din clipa aceea, coastele mele s-au sudat inexplicabil de ale tale, iar visurile noastre s-au combinat asa frumos cum numai un poet ar putea sa le reproduca.

Insa stii ce este cel mai ciudat iubitule? Ca desi palmele noastre sunt lipite, desi tamplele noastre se odihnesc una langa cealalta, iar trupurile si sufletele noastre vibreaza pe aceleasi batai usoare de inimi contopite, pe noi doi ne separa lumea, si locul, si timpul si viata. 

Ne separa tot, blestemati sa ne apropiem palmele doar in gand, ne sfasie gandul ca ne pierdem unul de altul.

Te-as redesena

De fapt da…scriu. Mult. In fiecare zi. Uneori in gand. Alteori cu mainile…

pe pielea ta.

Alteori, doar cu buzele.

Ti-as scrie rauri de cuvinte, stii? Munti si vai intregi. Daca as putea, ne-as redesena in cuvintelea astea. Te-as face pe tine exact asa cum esti. Ce straniu nu? Cine te-a mai iubit pe tine asa? Fara sa ceara o virgula in plus? Fara sa puna un punct? Ori o pauza mai lunga intre liniile spatelui?

Eu te-am iubit in toate formele. Fericit. Trist. Disperat. Si te-am stiut chiar atunci cand n-ai vrut sa te stiu. Inca o fac. 

Iti scriu. Da. Tu tii ochii inchisi iar eu iti rescriu   carari necunoscute pe drumul acela de tara, intr-o curte lunga cat vezi cu ochii, plina de meri. Mi-ar placea sa stam o data in curtea aia, doar sa iti aud vocea si sa simt mirosul ala de iarba proaspata si aer tare. Un pic rece, un pic cald. 

Of… Am uitat ceva. Tu desenezi asa frumos. Nu vrei sa imi faci un curcubeu deasupra mintii? Vreau un cer senin si soare si ploaie si culori. Multe culori. 

Bine, as vrea…

Bine, de fiecare data cand vad luna ma gandesc la tine. Stii tu de ce, pentru ca atunci cand nu apare inseamna ca nu am vorbit destul. Cum cu cine. Cu inima ta. Daca inima mea nu vorbeste indeajuns cu a ta, nici cerul mintii mele nu mai simte luna. 

As vrea sa imi fii si dimineata si pranz si seara. Dar nu-mi ramane decat sa iti multumesc ca ai atat de mult soare in tine, incat nici macar cea mai intunecoasa  zi a sufletului meu nu ramane lipsita de culoare.

Bine, ma gandesc la tine mereu, nu doar cand vad luna. Recunosc.

As vrea sa imi fii cu totul o zi, o noapte, o vara, apoi o iarna, si iar o vara, si iar…si iar, pana cand m-as satura de tine. Sa nu mai vreau sa te mai simt in marea din inima mea. Da, stiu. Nu m-as satura niciodata de tine, incercam doar sa te pacalesc sa ma lasi sa iti fiu o viata intreaga. Ce sa iti fiu? Ce vrei tu. 

Eu m-am nascut asteptandu-te

Eu m-am nascut asteptandu-te. Si tot asteptandu-te, am devenit o asteptare a ta. Am asteptat intai sa te gasesc. Apoi am inceput sa te descopar. Sa simt fiecare bataie a inimii tale ca pe a mea. Sa iti caut fiecare gand, chiar si pe cele mai adanci.

Am inceput sa iti iubesc temerile si zambetele. A venit apoi ziua in care am inteles ca te iubesc cu totul. Cu visurile grele si noptile reci, cu pasiunile si nebuniile tale. 

In ziua aceea am inteles ca te iubesc pentru ca m-ai durut ca o coasta rupta si incinsa de fier. Si ploaia a venit in ziua aceea. Si iarna o data cu ea.

Eu m-am nascut asteptandu-te si tot asteptandu-te voi muri.

Caut cazare

-Ce faci in seara asta de vara tarzie? E cam racoare si luna nici nu s-a trezit bine din somn.

-Caut cazare in ochii tai.

-Esti un copil. Cum sa mai cauti inca? Nu stii ca sufletul meu este hotelul tau all inclusive? Te primesc oricand poftesti, cu tot cu griji, cu temeri, cu tot cu voia buna de care iti rad ochii. Tu stii ca razi cu ochii, nu?

-Cel mai des atunci cand ochii mei ii intalnesc pe ai tai. Atunci imi rade inima.

Oh, babe…

Oh babe, tu nu stii cat de multe litere s-au adunat in suflet pentru tine. Nu stii, din literele acestea, cate cuvinte s-au plimbat cu sange cu tot printre coastele mele. Ti-as fi putut scrie povesti intregi cu zane si unicorni si fluturi, fluturi din aceia indragostiti de mare, de soare, dar mai ales de tine.
Oh babe, dar daca toti fluturii aceia si-ar fi unit aripile pentru tine, ti-ar fi scris destinul intr-un cantec de iubire cum nimeni n-a mai cunoscut. Te-ai fi imbatat cu atata drag si…si ai fi fugit babe, asa cum ai fugit cand inima ta a strigat iubire inainte ca mintea ta sa poata intelege.

Oh babe, si daca in toata nebunia asta mintea ta ar fi inteles ca si inima mea o simtea pe a ta, atunci ai fi disparut. Ai fi disparut asa cum dispar mereu zilele de vacanta. Stii doar ca au fost minunate, nu stii de ce au plecat ori unde. Dar stii ca nu se mai intorc.

Si da, as prefera sa tac o viata si sa iti zambesc, daca as sti ca asta iti va tine sufletul cald si aproape. As prefera sa tac, sa ma prefac uneori ca nu simt, ca nu vreau, ca nu pot. Doar sa stiu ca esti. As prefera sa tac babe, decat sa stiu ca am spus prea mult, prea repede. 

Oh babe, dar daca ai sti cate povesti a tesut inima mea pentru tine, daca ai sti cate desene a pictat inima mea…te-ai imbata cu atat drag si n-ai mai sti nici cine esti, nici cine sunt. Si ai fugi… Si ai fugi poate pe-o strada veche sa ma cauti intr-o dimineata, sa imi mazgalesti cu mainile tale chipul, sufletul, gandurile.

M-am regasit

Draga prietena,
Mi-am regasit sufletul in trupul sau, in milioane de feluri. Dar n-a putut sa mi-l primeasca asa cum uneori un corp bolnav nu primeste o inima noua, oricata nevoie ar avea de ea.
Acesta e motivul pentru care am tacut. Am tacut ore, zile, luni, in speranta ca o sa uite ca sufletul meu s-a pierdut prin mintea lui si in zambetul lui.
N-am stiut ca timpul mi-a pus riduri pe fata in timp ce visam sa imi plimb talpile pe dusumeaua lui calda. Mi-a pus riduri de dor, eu asa le zic. De dor de sufletul acela pe care l-am auzit intr-o dimineata cum imi jura ca n-a mai fost nimic din ce-mi va fi. 
Dar sufletul s-a ascuns in trupul sau mult prea obosit de toata durerea pe care a adunat-o. I-am spus ca tine pe umerii sai firavi toata vinovatia planetei, dar n-a putut, n-a vrut, ori poate n-a stiut cum sa o lase jos.
M-a pus intr-o vitrina ca pe un bibelou scump si iubit, insa pe care nu poti decat sa il admiri.
Si draga mea prietena, iti spun cu tarie, eu nu eram de admirat. Eu eram de iubit, de imbratisat, de sarutat. Eram de tinut strans la piept pana cand sufletul lui s-ar fi regasit si el la mine in trup.
Dar n-am ramas decat cu riduri de dor si cu un suflet ratacit printre gandurile lui.
Asa ca draga prietena, eu iti doresc sa iti regasesti sufletul in trupul tau, ca mai apoi sa ai sansa de a iubi fara sa te pierzi. Iti doresc sa ai sansa de a iubi frumos, cald si viu. Asa cum orice iubire ar trebui sa fie…VIATA.

Nu mai avem timp

Stiu ca nu mai avem mult timp. O stiu atat de bine incat simt cum imi opreste inima. De frica. Gandul ca n-am sa te mai vad, ca n-am sa te mai pot desena in toate nuantele posibile, ma face sa mor cate putin in fiecare zi.Stiu ca nu mai avem mult timp. Nu mai am timp sa iti mangai degetele, degetele acelea pline de povesti, de atatea iubiri, de atatea frustrari, de atata furie. Nu mai am timp sa iti sarut fiecare coasta, sa iti simt fiecare bataie a inimii vibrand pe buzele mele parca lipite pe vecie de curba gatului tau.

Nu mai am timp nici sa iti urmez linia sprancenelor cu degetele mele mult prea impiedicate, prea necunoscatoare. Iubitule, nu mai am timp sa iti descopar tristetea din ochii aceia care isi schimba culoarea din intunecimea demonilor tai intr-o miere calda, parca rupta din rai.

Nu mai am timp sa iti numar cicatricile ascultand cu nerabdare fiecare poveste a lor, transformandu-te in cel mai frumos roman vreodata scris. Nu mai am timp nici sa te surprind cu stangacia mea, ori sa te inalt acolo unde nu vezi decat nori, unde nu-i decat liniste.

Stiu ca nu mai avem timp. Nu mai avem timp sa ne cantam. Nu mai avem timp sa sculptam impreuna cele mai frumoase amintiri.

Iubitule, pur si simplu nu mai e timp, asa ca nu-mi ramane decat sa te iubesc.